Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘normalitate’

tradare in dragoste

Cine-si poate imagina la prima vedere ca atunci cand cuplul tau este zdruncinat de flagelul tradarii, poate fi privit ca pe o oportunitate, ca pe o sansa de a revigora relatia? Stim ca nimeni nu-si doreste sa treaca printr-o boala sau prin experiente triste, fiecare avem mecanisme de aparare, evitare sau compensare cu care facem fata vietii de zi cu zi, dar evenimentele cu caracter crucial apar in viata noastra, fie ca vrem, fie ca nu vrem si atunci cum facem fata unei asemenea crize?

O asemenea intamplare vine ca un dus rece peste cuplu, apar multe intrebari, multe reprosuri, multe resentimente si tanguiri, multe vionvatii si invinovatiri, multe regrete, dar mai ales multa suferinta de ambele parti. Unul ca a fost tradat si celalalt ca si-a facut partenerul sa sufere. Da, si cel care tradeaza sufera, dar nu regreta nimic din ceea ce a facut, pentru ca mintea tradatorului este ghidata de castig, de compensare, de placere in ultima instanta si are la pachet si justificarile de rigoare.

Acum hai sa ne punem putin in mintea celui tradat, a celui care are un mariaj obisnuit, traditional. In momnetul cand aflii cu certitudine despre tradare esti confuz, ca si cum nu ti se poate intampla tie asa ceva, tu stia-i ca ai o relatie frumoasa, libera chiar, fara constrangeri, ca va mai certati, dar ce cuplu nu se cearta!, ca viata este grea, te mai ratoiesti, dar in general, relatia ta era bazata pe incredere, nu te-ai gandit vreodata ca in familia ta vor aparea situatii de ganul acesta! Ce s-a intamplat, estit tu defect?, cu ce ai gresit sau ce-i poate oferi celalat si tu nu poti sa-i dai, ai fost orb pana acum, nu ai vazut sau observat nimic??? Intrebari peste intrebari care te baga intr-un carusel din care cu greu poti iesi dar mai ales care te impiedica sa gandesti clar. In acest moment ti se reactiveaza toate ranile, toate ratarile, toate esecurile, incepand cu cele din copilarie, de la gradinita chiar, cand ai fost pacalit sau folosit, cand ai fost tradat sau cand ai fost pedepsit si nu ai inteles de ce. Nu stii ce sa faci, pe cine sa intrebi, cui sa ceri parerea dintre cei ce va cunosc, vrei sa-ti spuna cineva clar cine este celalat cu adevarat, cine este vinovatul, daca ai gresit tu sau el, unde sa te duci, lumea ta se darama si tu stai pe buza prapastiei uitandu-te in gol…

Pe de alta parte simti zadarnicia, oftica, gandul ca de atatea ori te-ai lasat pe tine ca sa-i faci placere celuilalt, ai facut sacrificii, ai rezistat tentatiilor sub stindardul familiei sau ai renuntat la cariera ta pentru a te dedica copiilor si acum… Ce, tu nu ai tanjit dupa atentie si nu ai primit-o, nu ai vrut o vorba buna si ea s-a lasat asteptata, nu ai vrut sa fii intr-un cadru intim cu partenerul tau in care sa uiti de toate greutatile si nu a fost posibil, nu ai vrut sa faci ce vrei tu la un moment dat, dar a trebuit sa faci ce a vrut celalat, ce, tu nu ai ajuns la saturatie de atatea ori…dar asta nu te-a impins spre tradare…?!?

Aceasta prima faza se poate lasa cu somatizari, cu palpitatii, cu dureri difuze sau ascutite, cu sufocari, cu tremor, cu stare de greata sau incetosare a privirii, pentru ca atunci nu vrei sa mai vezi realitatea, pur si simplu vrei sa dispari si tu, si el, si situatia, sa mergi intr-un ungher si sa urlii cat te tin plamanii sau sa-ti lingi pur si simpul ranile.

E greu, dar nimeni nu ti-a dat un termen de garantie, doar un angajament la cununie in fata ofiterului de stare civila sau in fata preotului, nimeni nu mai respecta pe nimeni si nimic, nimeni nu-ti da certitudini in viata, acum esti singur, tu cu fortele si cu mintea ta si numai tu poti iesi din marasm, nimeni nu te poate ajuta daca tu nu vrei sau nu ceri ajutorul si mai ales daca nu esti dispus sa iti accepti si propriile greseli!

Dincolo de intrebari si raspunsuri, lucrurile acestea se intampla si daca tot au aparut este bine ca sa gestionam situatia in avantajul cuplului. Cei drept ca si pentru asta ar trebui sa ai in spate o familie care a funcitionat, care s-a repsonsabilizat pana la situatia critica, in care protagonistii doar s-au ratacit la un moment dat si nu au cautat toata viata aventura sau au fost alaturi de drum! Pentru ca asemenea incercare sa o poti converti, sa poata fi un prilej pentru introspectie pentru fiecare in parte si ca pe o noua definire a cuplui ai nevoie sa fi fost o normalitate pana la acel moment, sa existe oameni maturi emotional care chiar s-au iubit si care au construit impreuna, nu casnicii de mucava!

Pe drumul casniciei gresesti, iei dintr-o parte in detrimentul altei parti, nu poti fie egal cu tine tot timpul, nu poti pastra pasiunea intacta, pentru orice iti trebuie efort, determinare, bunavointa, ca sa nu mai spun ca aduci din propriile familii din care ai provenit si crescut, obiceiuri si atitudini care nu sunt de multe ori acceptate de celalat sau recreezi inconstient atmosfera din familia copilariei tale care poate nu a fos functionala. Cand se produce debalansare unuia din parteneri, celalat ar trebui sa ajute la echilibrare prin dialog si intelpciune, dar aceste nestemate nu sunt intodeauna la indemana!

Factorii care stau la baza deraierelor in cuplu sunt generate de punctele nodale din viata de familie, de nasteri sau de moarte, de schimbari radicale ale formatului obisnuit, de boala proprie, de separari legate de job sau de plecarea copiilor, de boala partenerului sau a parintilor, etc. In aceste momente apare panica, confuzia si frica de responsabilizare, apar intrebari existentiale de genul: asta este sau asa va fi viata mea de acum inainte?; eu nu valorez nimic?; o sa mai fiu vreodata fericit/a?; pentru ce mai traiesc?; cine sunt eu? etc.

In aceste momente se reactiveaza frustrarile cumulate de-a lungul casniciei, amintiri selective pe fondul depresiei si a saturatiei, te focusezi doar pe lucruri negative, pe cele care nu au functionat, iti aduci aminte de lipsuri, de lipsa atentiei, de absenta dorintei, a valorizarii, a importantei, a impactului si mai ales de lipsa pasiunii pe care n-ai mai simtit-o de mult timp, care s-a pierdut pe drum.

Cum gestionezi o situatie critica?

In primul rand prin dorinta de a ramane impreuna si de a transforma criza in oportunitate. Apoi de a lua situatia drept un prilej de a trai o noua experienta langa partener, de a restabili noi reguli in cuplu si poate de castiga noi drepturi. O criza este un prilej de discutii profunde, de a aborda cu curaj si sinceritate multe lucruri de care v-ati izbit, dar ati preferat sa le bagati sub pres, crezand ca asa vor disparea, de a deschide drumul spre adevarata faza in care va aflati (ca etapa de viata) cu plusuri si cu minusuri si de a le accepta, de a le introiecta si de a pleca de la ele facand impreuna un nou plan de viata in doi pe baza respectului si intelegerii.

Sunt necesare multe ore de discutie prin care sa se clarifice motivele care l-au dus spre un asemenea gest. In primul rand, ce l-a determinat, motivul primordial, ce a insemnat pentru celalalt o asemenea experienta si daca a invatat ceva din ea, ce a gasit in cealalta parte si nu a avut acasa, ce l-a determinat sa renunte si ce sa se intoarca la vechiul partener, ce a insemnat pentru el familia lor si cat a atarnat in luarea deciziei de intoarcere, daca este cu adevarat hotarat sa nu mai repete ceea ce a facut sau daca a ramas neamplinit, etc. Este imperios necesar de a constientiza locul si momentul de unde porniti sa recladiti relatia voastra pusa greu la incercare si nu in ultimul rand motivatia pe care o aveti de a ramane impreuna.

Inainte de asta, cel care a tradat sa-si recunoasca greseala cu gurita lui, sa nu persiste in ambiguitate, sa o stopeze si sa-si manifeste parerea de rau ca si-a ranit partenerul (celalat are nevoie sa auda, sa vada ca partenerul sau realizeaza ce a facut si ca ii pare rau!). “Vinovatul” trebuie sa se inarmeze cu rabdare si sa depuna efort pentru a recladi increderea partenerului in el si sa apere relatia reanodata fiind mereu acolo pentru a “pansa rana” produsa.

Cel tradat sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a iesi din depresia pierderii, sa faca lucruri care-i faceau placere si care sa-i readuca sentimetul propriei valori, sa se inconjoare de prieteni si de oameni langa care sa traiasca bucuria, sa se lase iubit de partener si sa iubeasca la randul sau, sa nu caute detalii depre aventura celuilalt care i-ar produce suferinta, sa ia situatia ca atare si sa-si accepte alegerea actionand in consecinta, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Poate parea greu, foarte greu, dar daca esti determinat si vrei, poti!

Dincolo de aventura, tradarea poate lua multe forme intr-un cupul: indifierenta, lipsa comunicarii, neglijarea, desconsiderarea, violenta, dependenta, etc. Aceste forme sunt foarte frecvente, insidioase si la fel de greu de suportat si duc mai devreme sau mai tarziu la uzura si la destramare daca nu sunt constientizate din timp, fara sa mai exiate posibilitatea unei noi restartari. Atata timp cat problemele din cuplu nu sunt aduse la suprafata ascunse fiind sub umbrela negarii, va sta la panda monstrul tradarii!

 

 

Read Full Post »

59Ascultam de dimineata la radio in drum spre serviciu comentariile unui personaj destul  de cunoscut atat pe sticla cat si la radio si ma gandeam ca este probabil o persoana fericita, la casa lui cu doi copii frumosi, istet si talentat, consecvent pe drumul lui de multi ani. M-am gandit in acelasi timp ca nu este un Adonis, chiar este o persoana urata la prima vedre, mic de statura, lipsit de forta specifica sexului sau, dar foarte carismatic.

Am stat si am reflectat gandindu-ma ca de fapt, persoanele urate au mai multe sanse sa fie fericite decat cele frumoase printr-un fel de compensare, sunt mai multumite si impacate cu soarta lor, nu emit pretentii si nu au asteptari mari de la cei din jur si poate nici de la viata in mod special. Nu cauta perfectiunea, isi permit sa greseasca pentru ca nu tin sa impresioneze, nu asteapta laude, nu-si pun stachete prea sus si in general, isi gasesc echilibrul mai repede iar viata le ofera si cai alternative pe care le folosesc cu succes, pentru ca au o inteligenta adaptativa.

Referirea o fac fata de persoanele care sunt constiente de aspectul lor, persoane care nu se cred ceea ce nu sunt si care sunt intr-o normalitate psihica!  Va dati seama ca nu am facut nici un studiu pe tema asta, e un punct propriu de vedere, ma bazez empric pe anii din spatele meu si pe simtul observatiei! Deci, sa revin, de unde stim ca suntem frumosi sau urati? Fiecare este obisnuit cu figura sa in oglinda, se vede „frumos” (de la asta se porneste!) pentru ca frumusetea este relativa si este „in ochii privitorului!”, dar asta le este confirmata sau nu de cei din jur. Cel care este echilibrat psihic, isi accepta aspectul, defectele si incearca de cele mai multe ori instinctiv si compensatoriu sa-si foloseasca atuurile care nu sunt la vedere sau pe care le are la indemana (inteligenta, indemanarea, atitudinea, etc.).

Atunci cand nu vedem frumusetea, intervine capacitatea noastra creativa, adica completam cu proiectiile noastre ceea ce nu ne place sau ceea ce lipseste la celalalt, ca si cum tabloul imperfect din fata noastra ar fi refacut de noi, astfel incat privindu-l sa-i gasim ceea ce cautam pe gustul nostru si intr-un final sa poti macar sa spui: „nu e frumoas, da mi se pare interesant”! Pentru ca sa gasesti frumusetea si acolo unde nu este, faci tot felul de miscari in sensul asta, adica iti mijesti ochii astfel incat privind prin fanta icetosata a lor sa dispara detaliile neplacute si asperitatile, te indepartezi, te dai un pic pe spate ca sa pui distanta incecand sa vezi in ansablu, faci efort sa gasesti ceva de care sa te agati si in final sa-ti poti tese acea imagine care sa-ti placa, cauti „frumosul” in care sa te regasesti macar putin si cu care narcisismul tau sa fie satisfacut. S-ar putea ca acest tablou „urat” la inceput, sa-ti placa mai mult datorita efortului depus si a investitiei personale, s-ar putea sa-l apreciezi intr-un mod aparte tinand cont ca este si „creatia ta”, contine in final ceva din tine!

Omul este facut sa recunoasca frumosul, armonia, echilibrul, simetria, sa le caute cu asiduitate peste tot, sa se inconjoare cu ele, sa fie in preajma lor si cand le gaseste sau le descopera, sa si le insuseasca. Cand frumusetea apare, o recunosti dintr-o mie, te apropii de ea si nu poti sa te abtii sa nu te exaltezi si sa spui „ce frumoas, ce minunat!”, sa ti se mareasca pupilele, sa te emotionezi si sa incepi sa freamati cu toate cele cinci simturi, dar in acelasi timp crezi ca frumusetea este normala, fireasca,  ti se cuvine si nu este nevoie sa platesti pentru asta.

Persoanelor carora li se spun mereu si cam in toate circumstantele ca sunt frumoase (ma refer la exterior!), primesc complimente, sunt in centrul atentiei, etc. capata constiinta frumusetii lor inca de cand sunt mici . In felul acesta isi construiesc niste asteptari mult prea mari, se invata cu complimentele si le doresc tot timpul, vor sa fie in centru atentiei, devin pretentioase, arogante, nu vor sa fie dezamagite dar nici sa dezamageasca, invata comportamente care le confirma atitudinile si incep sa aiba pretentii la tratamente speciale. Ele nu trebuie in prima instanta sa lupte pentru drepturile lor precum persoanele urate, nu-si ascut simturile si nu-si exerseaza inteligenta pentru a razbate in viata. Vin cu masca frumusetii la purtator si de cele mai multe ori obtin ceea ce doresc, dar nu sunt niciodata multumite de ceea ce primesc, n-au certitudinea ca valoarea lor este cu adevarat apreciata. Din pacate, unele vor fi dezamagite pentru ca de fiecare data vor crede ca li se cuvine mult mai mult, ca merita, ca frumusetea lor trebuie rasplatita…nu se vor regasi in nimic din ce vor primi si balanta nu va putea fi niciodata echilibrata intre cerere si oferta.

Nu toata lumea este insa dispusa sa plateasca pretul frumusetii chiar daca o cauta intrinsec, depinde de persoana in cauza, de educatie, de prejudecati, de tipul de societate si mai ales de circumstante  si miza momentului si de aceea aceste persoane „frumoase”, vor sfarsi prin a fi nefericite, frustrate, neampacate si neamplinite, vor ramane fie langa oameni poate nepotriviti pentru ele (tributare obstacolelor intalnite, a tipurilor de atasament si a patternurilor create in istoria lor de viata), fie singure, plangandu-si frumusetea nerecunoscuta si neapreciata, gandidu-se ca „nimeni nu le merita cu adevarat!’

Read Full Post »