Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘atasament’

 

kiss

John Bowlby sustine ca “atasamentul este o clasa de comportamente sociale cu o functie specifica proprie care are ca scop mentinerea proximitatii cu o alta fiinta considerata mai puterninca si in masura sa te protejeze”.

Atasamentul este innascut si ajuta omul sa supravietuiasca. El se formeaza in prima copilarie si este definit de relatia pe care o are copilul cu mama sa sau cu persoanele semnificative din jurul sau.

Atasamentul este o reprezentare mentala, o harta, o matrice a sinelui in raport cu ceilalti, este stabil in timp si sta la baza dezvoltarii personalitatii fiecarei fiinte (chiar si a animalelor, grefat pe instincte!?!).

Ca adult, in cuplu, fata de partener sau fata de persoanele semnificative din anturaj, tinzi sa reeditezi atasamentele dezvoltate incepand cu primul an de viata. Cuplul contine matricea primordiala a fiecaruia in parte si creaza conditiile exprimarii atasamentului.

Fiecare isi poate da seama urmarind clasificare de mai jos, carei categorii de atasament face parte si ce sta la baza comportamentelor generate in cuplu.

  1. Atasamentul sigur
  • Stabilesti usor relatii si poti devani foarte apropiat, fiind echilibrat si calm
  • Ai incredere in ceilalti si te poti baza pe ei si ei pe tine
  • Daca trebuie sa te desparti de o persoana semnificativa pentru tine, nu te acuzi si nu acuzi
  • Nu ai probleme in a fi singur
  • Profiti de oportunitatile care-ti ies in cale
  • Atasamentul nesigur

2. Atasament nesigur

Anxios-evitant

  • Nu-ti plac locurile si oamenii noi
  • Esti timid, rezervat, vigilant si te simti inconfortabil cand te apropii de ceilalti
  • Te calmezi cu greu
  • Nu-ti plac separarile si iti revii cu greu dupa o despartire
  • Nu te apropii prea mult de ceilalti de frica ca vei fi ranit
  • Ai tendinta sa dezvolti dependente

Anxios-rezistent

  • Esti agitat
  • Nimic nu te consoleaza dupa o despartire fiindca esti rezistent
  • Nu ai incredere in ceilalti si nu vrei sa te bazezi pe ei
  • Nu faci fata stresului si esti conflictual
  • Esti razbunator

3. Atasament dezorganizat

  • Esti haotic, agitat si fara scop
  • Iti place independenta cu orice prêt
  • Eviti legaturile emotionale
  • Este auto-suficient si narcisic
  • Nu ai incredere in ceilalti, dar nici ceilalti nu se pot baza pe tine
  • Nu te poti atasa cu adevarat de nimeni si nimic
  • Dupa o despartire te lasi consolat de orice persoana dispusa sa-ti dea atentie
  • Ai tendinta de a fi catalogat “dificil de inteles” social.

 

Anunțuri

Read Full Post »

59Ascultam de dimineata la radio in drum spre serviciu comentariile unui personaj destul  de cunoscut atat pe sticla cat si la radio si ma gandeam ca este probabil o persoana fericita, la casa lui cu doi copii frumosi, istet si talentat, consecvent pe drumul lui de multi ani. M-am gandit in acelasi timp ca nu este un Adonis, chiar este o persoana urata la prima vedre, mic de statura, lipsit de forta specifica sexului sau, dar foarte carismatic.

Am stat si am reflectat gandindu-ma ca de fapt, persoanele urate au mai multe sanse sa fie fericite decat cele frumoase printr-un fel de compensare, sunt mai multumite si impacate cu soarta lor, nu emit pretentii si nu au asteptari mari de la cei din jur si poate nici de la viata in mod special. Nu cauta perfectiunea, isi permit sa greseasca pentru ca nu tin sa impresioneze, nu asteapta laude, nu-si pun stachete prea sus si in general, isi gasesc echilibrul mai repede iar viata le ofera si cai alternative pe care le folosesc cu succes, pentru ca au o inteligenta adaptativa.

Referirea o fac fata de persoanele care sunt constiente de aspectul lor, persoane care nu se cred ceea ce nu sunt si care sunt intr-o normalitate psihica!  Va dati seama ca nu am facut nici un studiu pe tema asta, e un punct propriu de vedere, ma bazez empric pe anii din spatele meu si pe simtul observatiei! Deci, sa revin, de unde stim ca suntem frumosi sau urati? Fiecare este obisnuit cu figura sa in oglinda, se vede „frumos” (de la asta se porneste!) pentru ca frumusetea este relativa si este „in ochii privitorului!”, dar asta le este confirmata sau nu de cei din jur. Cel care este echilibrat psihic, isi accepta aspectul, defectele si incearca de cele mai multe ori instinctiv si compensatoriu sa-si foloseasca atuurile care nu sunt la vedere sau pe care le are la indemana (inteligenta, indemanarea, atitudinea, etc.).

Atunci cand nu vedem frumusetea, intervine capacitatea noastra creativa, adica completam cu proiectiile noastre ceea ce nu ne place sau ceea ce lipseste la celalalt, ca si cum tabloul imperfect din fata noastra ar fi refacut de noi, astfel incat privindu-l sa-i gasim ceea ce cautam pe gustul nostru si intr-un final sa poti macar sa spui: „nu e frumoas, da mi se pare interesant”! Pentru ca sa gasesti frumusetea si acolo unde nu este, faci tot felul de miscari in sensul asta, adica iti mijesti ochii astfel incat privind prin fanta icetosata a lor sa dispara detaliile neplacute si asperitatile, te indepartezi, te dai un pic pe spate ca sa pui distanta incecand sa vezi in ansablu, faci efort sa gasesti ceva de care sa te agati si in final sa-ti poti tese acea imagine care sa-ti placa, cauti „frumosul” in care sa te regasesti macar putin si cu care narcisismul tau sa fie satisfacut. S-ar putea ca acest tablou „urat” la inceput, sa-ti placa mai mult datorita efortului depus si a investitiei personale, s-ar putea sa-l apreciezi intr-un mod aparte tinand cont ca este si „creatia ta”, contine in final ceva din tine!

Omul este facut sa recunoasca frumosul, armonia, echilibrul, simetria, sa le caute cu asiduitate peste tot, sa se inconjoare cu ele, sa fie in preajma lor si cand le gaseste sau le descopera, sa si le insuseasca. Cand frumusetea apare, o recunosti dintr-o mie, te apropii de ea si nu poti sa te abtii sa nu te exaltezi si sa spui „ce frumoas, ce minunat!”, sa ti se mareasca pupilele, sa te emotionezi si sa incepi sa freamati cu toate cele cinci simturi, dar in acelasi timp crezi ca frumusetea este normala, fireasca,  ti se cuvine si nu este nevoie sa platesti pentru asta.

Persoanelor carora li se spun mereu si cam in toate circumstantele ca sunt frumoase (ma refer la exterior!), primesc complimente, sunt in centrul atentiei, etc. capata constiinta frumusetii lor inca de cand sunt mici . In felul acesta isi construiesc niste asteptari mult prea mari, se invata cu complimentele si le doresc tot timpul, vor sa fie in centru atentiei, devin pretentioase, arogante, nu vor sa fie dezamagite dar nici sa dezamageasca, invata comportamente care le confirma atitudinile si incep sa aiba pretentii la tratamente speciale. Ele nu trebuie in prima instanta sa lupte pentru drepturile lor precum persoanele urate, nu-si ascut simturile si nu-si exerseaza inteligenta pentru a razbate in viata. Vin cu masca frumusetii la purtator si de cele mai multe ori obtin ceea ce doresc, dar nu sunt niciodata multumite de ceea ce primesc, n-au certitudinea ca valoarea lor este cu adevarat apreciata. Din pacate, unele vor fi dezamagite pentru ca de fiecare data vor crede ca li se cuvine mult mai mult, ca merita, ca frumusetea lor trebuie rasplatita…nu se vor regasi in nimic din ce vor primi si balanta nu va putea fi niciodata echilibrata intre cerere si oferta.

Nu toata lumea este insa dispusa sa plateasca pretul frumusetii chiar daca o cauta intrinsec, depinde de persoana in cauza, de educatie, de prejudecati, de tipul de societate si mai ales de circumstante  si miza momentului si de aceea aceste persoane „frumoase”, vor sfarsi prin a fi nefericite, frustrate, neampacate si neamplinite, vor ramane fie langa oameni poate nepotriviti pentru ele (tributare obstacolelor intalnite, a tipurilor de atasament si a patternurilor create in istoria lor de viata), fie singure, plangandu-si frumusetea nerecunoscuta si neapreciata, gandidu-se ca „nimeni nu le merita cu adevarat!’

Read Full Post »