„Când o mamă este perfecţionistă faţă de
copilul său, acesta devine uneori mai perfect,
dar totdeauna mai vinovat.
Când cineva este perfecţionist faţă de el însuşi,
el devine uneori mai perfect, dar adesea mai vinovat”.
Andre Moreau
Nu stiu de ce, dar de cand ma stiu, nu mi-a placut cuvantul PERFCT . Parerea mea este ca perfect este numai Dumnezeu si perfectiunea vine numai de la El, noi suntem fiinte supuse greselii si lucrurile facute de noi nu pot concura cu maretia creata de El. Perfectionismul uman este tributar mecanismelor lui de aparare.
Masca perfectionistului ascunde in spatele ei nemultumirea perpetua fata de sine insusi si fata de ceilalti, negarea propriei persoane si a potentialului pe care o presupune dar pe care ii este firca sa-l valorizeze de frica esecului. Masca o foloseste drept paravan pentru a-si muta atentia de la sine, altfel constientizarea l-ar deprima. In felul acesta, el isi consuma nemultumirea si deprimarea abatuta de la sine, de cele mai multe ori pe ceilalti care niciodata nu se vor ridica la inaltimea asteptarilor sale si carora le descopera toate „slabiciunile” care de fapt sunt si in dotarea sa (le recunoaste inconstient, fapt ce determina activarea mecanismului de aparare).
De perfectiune este legat un mare TREBUIE si este stindardul Superego-ului despotic.
In spatele perfectiunii se afla imaginea mamei, care de cele mai multe ori este sufocanta si ambivalenta, cu tinte pentru copil pe care ea poate le-a atins (exemplul personal), dar nu la nivelul dorit sau nu le-a atins deloc. Aceasta mama intruziva ataca spatiul personal al copilului mobilandu-l cu propria-i agresivitate lucru care se va intoarce asupra ei ca un bumerang. Agresivitatea uriasa pe care o va resimti copilul asupra imaginii mamei mai tarziu, si-o va nega si o va proiecta in viata de zi cu zi, de fiecare data in celalat.
Copilul devenit adult, are un Eu slab, dominat de imaginea mamei si o perceptie despre lume, viciata de agresivitatea filtrului ei introiectat in copil. Cu cat Eul copilului este mai vulnerabil si mai sensibil, cu atat el se va folosi mai mult de proiectie si fantasme legate de „perfectionismul” mamei lui, ea de fapt fiind personajul din spate care-si aroga rolul principal pe scena constiintei lui.
Perfectionistul este suspicios, are privirea vie si corpul tensionat, este mereu pregatit sa vada la ceilalti detalii sau sa perceapa urme fine de respingere in orice situatie si pe care sa le poata contracara prin agresivitate. Cenzura Eului este foarte puternica si pe masura si vinovatia resimtita.
Persoanele perfectioniste sunt persoane critice, in primul rand cu ele insele si pe urma cu ceilalti de la care au pretentii ca ceea ce fac sa corespunda acestui „calapod” ideal numit PERFECTIUNE! Ele sunt intr-o goana continua spre un scop final care nu poate fi atins niciodata!
